În fiecare an, două dintre cele mai aşteptate momente ale industriei de telecomunicaţii sunt evenimentele de lansare a noilor game, organizate de Samsung şi de Apple.
Cei doi producători de top sunt într-o continuă competiţie, când vine vorba de a oferi clienţilor cele mai noi tehnologii şi caracteristici tehnice. Vorbim despre modele premium, cele mai bune de pe piaţă, aşa că nu e de mirare că preţurile unor modele depăşesc cu uşurinţă 1.000 de dolari.
La începuturile telefoanelor smart, fiecare producător scotea pe piaţă un singur model de top, însă în ultimii ani, şi Samsung, şi Apple au început să lanseze serii întregi de telefoane din aceeaşi gamă, cu diverse specificaţii şi, bineînţeles, cu preţuri diferite.
În mod obişnuit, e vorba despre un model standard, unul „Plus” sau „Pro” şi o variantă high-end, botezată „Ultra” la Samsung şi „Max” la Apple. Alegerea nu e o treabă uşoară, atunci când trebuie să pui în balanţă toate detaliile.
În cazul în care vrei să optezi pentru un telefon de top şi ai de ales între un Apple şi un Samsung, două dintre cele mai populare serii sunt iPhone 12, lansată în toamna anului trecut, şi Samsung Galaxy S21, lansată la începutul acestui an.
Designul telefonului
Dimensiunile şi rezoluţia ecranului
Camerele foto
Memoria telefonului
Sistemul de operare
Preţul
Tu știi cât valorează astăzi telefonul tău? Află aici
Alte telefoane de la Samsung şi Apple
În cele ce urmează, vom compara cele două branduri prin prisma celor mai recente game de smartphone-uri de top pe care le-au lansat: seria Galaxy S21 pentru Samsung şi seria iPhone 12 pentru Apple. Iată care sunt principalele criterii pe care le-am luat în discuţie, pentru a te ajuta să iei o decizie cât mai bună în privinţa viitorului tău smartphone.
Designul telefonului
Alături de brand, specificaţii tehnice şi preţ, designul unui smartphone e unul dintre criteriile cele mai importante pentru cei care vor să-şi achiziţioneze un telefon mobil nou. Iar la capitolul ăsta, şi Samsung, şi Apple sunt lideri în inovaţii.
Telefoanele iPhone au evoluat enorm de la primele smartphone-uri cu carcasă spate din plastic, lansate în 2007. Noile modele sunt realizate din sticlă de calitate şi oţel inoxidabil şi sunt considerate adevărate bijuterii, chiar şi de cei care nu sunt fani declaraţi ai mărcii.
Altfel, producătorul nu a venit cu schimbări majore în cursul ultimilor ani, diferenţele de la un model la altul fiind, de cele mai multe ori, insesizabile, când vine vorba de design. Camera frontală şi senzorul de recunoaştere facială sunt tot în partea superioară, iar forma a rămas aproape aceeaşi, cu mici diferenţe la colţurile rotunjite, de exemplu.
La fel ca Apple, Samsung a renunţat de ceva vreme la carcasele din plastic, cel puţin în cazul modelelor din seria Galaxy. În 2015, Galaxy S6 Edge a introdus pentru prima oară ecranul „dual edge”, cu marginile laterale rotunjite, iar ideea ecranului extins a fost împrumutată, mai apoi, şi de alte modele ale producătorului sud-coreean.
Spre deosebire de Apple, telefoanele Samsung se pricep să ascundă mai bine camerele frontale, care au fost mutate în spatele unor mici găuri abia vizibile, pentru un ecran imersiv.
În orice caz, şi Apple, şi Samsung oferă unele dintre cele mai noi tehnologii de ecran, cu rezoluții ridicate, imagini clare și culori precise.
Dimensiunile şi rezoluţia ecranului
Aşa cum e normal între companii rivale aflate în vârful lanţului trofic, atunci când vine vorba de telefoanele mobile, Samsung şi Apple folosesc ecrane diferite pentru modelele lor de top. Cele mai noi dispozitive iPhone folosesc un display Super Retina XDR OLED, în timp ce Samsung şi-a dotat gama high-end cu ecrane Dynamic AMOLED.
Potrivit specialiştilor, ecranele AMOLED oferă o calitate superioară a imaginii şi consumă mai puţină energie decât modelele dotate cu ecran OLED. Pe de altă parte, pentru că există şi reversul medaliei, ecranul AMOLED poate consuma mai multă baterie, atunci când afişează culori intense, şi nu sunt la fel de vizibile în lumina puternică a soarelui, precum display-urile OLED.
Ca să vorbim de exemple concrete, Apple a aruncat pe piaţă, anul acesta, trei variante ale iPhone 12. Varianta standard şi varianta 12 Plus vin dotate cu acelaşi ecran, unul de 6,1 inci, şi cu aceeaşi rezoluţie: 1170×2532 pixeli. Modelul iPhone 12 Max este mai mare, cu un ecran de 6,7 inci şi o rezoluţie de 1284×2778 pixeli.
Pe de altă parte, Samsung a abordat piaţa cu câteva modele de dimensiuni puţin mai mari. Modelul standard S21 oferă un display de 6,2 inci cu 1080×2400 pixeli, în timp ce modelul S21 Plus vine cu un display de 6,7 inci, dar cu aceeaşi rezoluţie. Modelul S21 Ultra are şi cel mai mare display: 6,8 inci şi o rezoluţie de 1440×3200 pixeli.
Camerele foto
Calitatea camerelor foto-video se numără printre cele mai importante criterii, atunci când vine vorba despre ce-i interesează pe potenţialii cumpărători ai unui smartphone. Şi e de înţeles, pentru că rolul telefonului mobil nu mai e, de multă vreme, doar să efectueze apeluri telefonice. Fotografiatul şi filmările sunt la fel de importante pentru un utilizator ca memoria sau conexiunea la internet.
La această categorie, nici telefoanele Samsung, nici telefoanele Apple nu fac rabat de la calitate şi caută întotdeauna să depăşească limitele cu fiecare lansare a unui model nou.
Pentru că am vorbit mai sus despre iPhone 12, trebuie să spunem că acesta este dotat cu lentile multiple şi o cameră „wide” de 12 megapixeli, plus una „ultrawide”, tot de 12 megapixeli. iPhone 12 Pro adaugă un teleobiectiv suplimentar de 12MP și un obiectiv TOF (time of flight), care oferă noi efecte de înfrumuseţare a fotografiilor. Toate cele trei modele, lansate anul acesta de Apple, au fost dotate cu câte o cameră selfie de 12MP.
Pe de altă parte, telefoanele din seria Samsung Galaxy S21 sunt dotate cu trei camere încă din varianta standard: una „wide”, de 12 MP, un teleobiectiv de 64 de megapixeli şi o cameră „ultrawide” de 12 megapixeli. Setul de lentile e acelaşi şi pentru varianta standard, şi pentru varianta Pro.
Varianta Ultra are, însă, o conformaţie îmbunătăţită, cu o cameră „wide” de 108 megapixeli, un teleobiectiv de 10 megapixeli tip periscop, încă un teleobiectiv de 10 megapixeli şi o lentilă de 12 megapixeli, ultrawide.
Ambele mărci oferă clienţilor avantajele unor programe create special pentru a regla și îmbunătăți automat calitatea imaginilor şi o gamă variată de efecte utile sau doar dramatice, care pot fi utilizate pentru a înfrumuseţa fotografiile. iPhone 12 oferă, de exemplu, funcţii precum Smart HDR, care înseamnă mixarea mai multor fotografii, pentru a o obţine pe cea mai bună dintre ele.
Indiferent pentru care dintre cele două mărci vei opta, poţi avea certitudinea că atât Apple, cât şi Samsung sunt pe acelaşi nivel, atunci când vine vorba despre unele dintre cele mai bune şi mai avansate camere foto-video pentru telefoanele mobile.
Memoria telefonului
De-a lungul anilor, printre nemulţumirile majore ale utilizatorilor de telefoane Apple, un loc în top l-a avut absenţa sloturilor de memorie pentru cardurile micro SD. Telefoanele iPhone nu vin dotate cu ele, aşa că, cei care vor să-şi achiziţioneze un smartphone Apple trebuie să se gândească bine pentru ce model optează, aşa încât să nu rămână niciodată fără memorie suficientă.
Anul acesta, nici fanii dispozitivelor Samsung nu au motive de bucurie la capitolul acesta. Noua gamă S21 nu vine echipată cu un slot de memorie micro-SD. Totuși, spaţiul disponibil poate fi suficient pentru cei care vor doar să facă poze în vacanţă şi să-şi instaleze o mulţime de aplicaţii mai mult sau mai puţin utile.
Spre comparaţie, modelul iPhone 12 e singurul care vine cu o capacitate de 64 GB. Toate celelalte modele Samsung şi Apple încep de la 128 de GB, o memorie suficientă chiar şi pentru cei mai pretenţioşi. Modelele de top, cum ar fi iPhone 12 Pro şi Pro Max, dar şi Samsung S21 Ultra, vin cu o capacitate de 512 GB.
Sistemul de operare
Telefoanele produse de Apple folosesc sistemul de operare iOS, creat în laboratoarele proprii. Nu este la fel de răspândit sau popular ca mai celebrul Android, însă e deţinut şi upgradat de Apple, ceea ce înseamnă că producătorul deţine controlul asupra actualizărilor de securitate, update-urilor şi modului în care acestea sunt lansate pe dispozitivele iPhone, faţă de Samsung, care nu controlează Android Google.
Pe de altă parte, Samsung este cel mai mare brand de smartphone-uri din lume și cel mai mare producător de smartphone-uri care rulează pe sistemul de operare Android. Dispozitivele Samsung Galaxy sunt, de obicei, lansate odată cu cea mai nouă versiune a software-ului Android.
Pentru a optimiza utilizarea dispozitivelor sale, Samsung oferă şi un sistem de operare botezat „One UI”, care se suprapune cu Android şi oferă o serie de îmbunătăţiri vizuale şi funcţionale.
Preţul
Cele două branduri globale s-au situat aproape întotdeauna la aproximativ acelaşi nivel când a fost vorba de preţuri. Samsung a oferit, totuşi, un preţ puţin mai redus încă de la lansarea seriei Galaxy S21, după ce anul trecut au crescut nejustificat, spun mulţi, preţurile pentru seria S20. De data aceasta, preţurile au fost chiar mai reduse decât cele ale seriei anterioare.
Samsung Galaxy S21 – $799
Samsung Galaxy S21+ 5G 128GB – $999
Samsung Galaxy S21 Ultra 5G 128GB – $1,199
Cât despre Apple, nici ei nu au forţat nota la preţ, deşi cel mai recent iPhone a fost şi cel mai scump din 2018 încoace.
iPhone 12 a fost lansat anul trecut, pe 23 octombrie, la un preţ începând de la 799 de dolari, varianta cu 64 GB de memorie, cele cu 128 şi 256 fiind disponibile pentru costuri suplimentare. Iar iPhone Mini a costat cu 100 de dolari mai puţin: 699 de dolari pentru varianta cu 64 giga biți de memorie.
Un smartphone high-end, mai ales de la un brand de top, are întotdeauna un preţ piperat pentru mai toate buzunarele. Dacă vrei să faci, totuşi, pasul către unul dintre telefoanele inteligente prezentate mai sus, orientează-te către anunţurile OLX cu telefoane scoase la vânzare. Poţi achiziţiona un model în stare perfectă, pentru un preţ cu câteva zeci de procente mai mic. Este o afacere care merită toţi banii, mai ales dacă optezi şi pentru serviciul de livrare prin OLX.
Tu știi cât valorează astăzi telefonul tău? Află aici
Cât valorează telefonul tău astăzi? Cât valorează telefonul tău astăzi? Ce preț ai plătit pe telefon când l-ai cumpărat? €300 €50€2000 Ce firmă este telefonul? Samsung Apple Huawei Xiaomi LG Sony OPPO Motorola One Plus Blackberry Nokia TCL Alcatel HTC AEG Siemens Google Acum cât timp ai cumpărat telefonul? 6 luni 1 lună4 ani Telefonul tău valorează: Vinde-l pe OLX
Alte telefoane de la Samsung şi Apple
Seria Samsung Galaxy A. Din punctul de vedere al specificaţiilor, această gamă vine imediat după Galaxy S. Sunt telefoane catalogate în clasa medie, iar producătorul a încercat să găsească un echilibru între preț și performanță. Le lipsesc unele dintre funcţiile cele mai sofisticate care apar în gama Galaxy S, iar designul se axează pe funcţionalitate; totuși, sunt o alegere atrăgătoare pentru cei care doresc un smartphone capabil, fără să plătească prea mult pe el.
Seria Samsung Galaxy J. Pentru fanii Samsung, aceasta este opţiunea entry-level, de buget. Chiar şi aşa, modelele din această gamă nu sunt la fel de ieftine ca altele de pe piaţă, însă vin cu garanţia brandului, iar telefoanele în sine arată şi se simt mai scump decât sunt de fapt. În cazul în care folosești smartphone-ul doar în scopurile lui de bază, Galaxy J este o opţiune validă şi justificată din punctul de vedere al bugetului.
Apple iPhone SE. Modelul original a fost lansat în 2016 şi a fost primit cu entuziasm de fanii brandului, încântaţi de simplitatea lui, dar şi de preţul redus. Anul trecut, Apple a lansat generaţia a doua, un smartphone care deţine titlul de cel mai accesibil telefon din toată gama iPhone. Cu un preţ de 399 de dolari în varianta de 64 de GB, modelul oferă un ecran de 4,7 inci şi 1344 x 750 pixeli, o cameră wide de 12 MP şi o cameră frontală de 7 MP.
Aşadar, alegerea unui telefon nou, mai ales a unui model de top, indiferent că e vorba de un iPhone sau un Samsung, nu e o treabă uşoară. Dacă ţii cont, însă, de criteriile care te interesează şi, bineînţeles, de bugetul disponibil, vei reuşi cu siguranţă să optezi pentru cea mai bună variantă pentru tine.
Sursa Foto: Shutterstock